Сăutare:președintele Băncii Centrale Europene
Consiliul Informal al miniștrilor de finanțe ai UE sprijină aderarea Bulgariei la zona euro
Bulgaria a primit un sprijin puternic pentru aderarea la zona euro la întâlnirea de vineri a ministrului bulgar de Finanțe Assen Vassilev cu președintele Eurogrupului Paschal Donohoe, președintele…
-
25 Februarie 09:25
Forumul de la Davos. Avertismente privind o „furtună economică”: „Avem cel puțin patru crize”. Ar putea urma o recesiune globală
Elita politică și economică reunită la Formul de la Davos a avertizat în legătură cu amenințările multiple la adresa economiei globale, semnalând riscul unei recesiuni la nivel mondial, scrie…
-
23 Mai 2022 20:01
Președinta Băncii Centrale Europene spune că inflația va rămâne ridicată un timp mai îndelungat decât se preconiza
Președintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a recunoscut joi că inflația în zona euro este la un nivel peste așteptări iar riscurile la adresa perspectivei inflației sunt orientate…
-
03 Februarie 2022 18:00
Șefa Băncii Centrale Europene avertizează că inflația se va menține ridicată mai mult decât se estima
Perturbările persistente în lanțurile de aprovizionare și creșterea costurilor energiei încetinesc avansul economiei zonei euro și vor menține inflația la un nivel ridicat o perioadă mai îndelungată…
-
15 Noiembrie 2021 14:53
BCE a înregistrat progrese cu noua strategie (Christine Lagarde)
Oficialii Băncii Centrale Europene au făcut la reuniunea din acest weekend ''progrese importante'' în reconfigurarea obiectivelor strategice ale BCE, inclusiv rolul în lupta împotriva schimbărilor…
-
21 Iunie 2021 11:42
Christine Lagarde cere guvernelor UE să urgenteze lansarea planului de relansare
Președintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat joi că guvernele europene trebuie să se asigure că planul lor comun de cheltuieli va fi introdus la timp pentru a asigura revenirea…
-
18 Martie 2021 12:16
Activitatea economică în zona euro a accelerat în februarie
Activitatea economică în zona euro a accelerat în februarie, datorită majorării cererii, dar companiile sunt afectate de lipsa materiilor prime și de creșterea costurilor de producție, arată rezultatele…
-
01 Martie 2021 13:15
Banca Centrală Europeană vrea drept de veto în privința lansării în zona euro a monedelor stabile
Banca Centrală Europeană a informat Parlamentul European că vrea drept de veto în privința lansării în zona euro a "stablecoins" (monedele stabile), cum ar fi Diem de la Facebook, și un rol mai…
-
23 Februarie 2021 15:20
Bitcoin crește cu peste 10%, la un nivel record, după anunțul de investiții al Tesla
Cotația bitcoin a urcat luni cu peste 10%, la un nivel record, după ce producătorul american de automobile electrice Tesla a anunțat că a investit luna trecută 1,5 miliarde de dolari în cea mai populară…
-
08 Februarie 2021 17:09
Christine Lagarde (BCE): Redresarea Europei va accelera de la mijlocul acestui an
Redresarea Europei în urma recesiunii cauzate de pandemia de coronavirus (Covid-19) a fost ușor întârziată, dar ar trebui să accelereze de la jumătatea acestui an, a declarat duminică președintele…
-
07 Februarie 2021 14:15
Forumul Economic Mondial de la Davos începe luni în format online
Forumul Economic Mondial de la Davos, care în acest an se va desfășura în format online, începe luni cu discursul președintelui chinez Xi Jinping, a cărui țară pare să fi depășit pandemia de…
-
25 Ianuarie 2021 10:32
Christine Lagarde își menține estimările optimiste cu privire la creșterea economică în zona euro
Economia zonei euro ar urma să își revină în acest an, cu condiția ca restricțiile destinate combaterii pandemiei de coronavirus să fie ridicate până la finele lunii martie, iar vaccinurile să…
-
13 Ianuarie 2021 14:00
Lagarde crede că schimbările climatice pot îngreuna politica monetară
Președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a avertizat luni că schimbările climatice pot afecta arsenalul băncii pentru a face față impactului macroeconomic și pot să facă…
-
19 Octombrie 2020 19:44
Christine Lagarde critică faptul că un număr mic de femei ocupă posturi de conducere, inclusiv la BCE
Președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a criticat vineri faptul că un număr mic de posturi de conducere, inclusiv la instituția pe care o conduce ea, sunt deținute de femei,…
-
18 Septembrie 2020 14:34
Încetinirea economiei zonei euro se va accentua în 2020 (FT)
Economia zonei euro va încetini în 2020 pentru al treilea an consecutiv, conform unui sondaj realizat de Financial Times (FT) în rândul a 34 de economiști, care avertizează asupra efectelor instabilității…
-
27 Decembrie 2019 17:14
Perspectivele economiei mondiale se înrăutățesc tot mai mult, avertizează președintele BCE
Perspectivele economiei mondiale se înrăutățesc tot mai mult, a avertizat joi președintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, transmit AP, Reuters și DPA, potrivit Agerpres.
-
25 Iulie 2019 19:30
Securitea și Brexit - subiecte prioritare pe agenda de lucru a summitului de la Bruxelles
Consiliul European, care începe astăzi la Bruxelles, are pe agendă contraterorismul, securitatea și apărarea, granițele externe, migrația ilegală și dezvoltarea economică.
-
22 Iunie 2017 10:45
Bloomberg | Mario Draghi, pregătit pentru noi măsuri de stimulare a economiei zonei euro
Președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, va anunța joi o extindere a programului de relaxare cantitativă (QE), pentru a stimula creșterea economiei zonei euro, estimează majoritatea…
-
04 Decembrie 2016 15:16
Analiză | În Europa arde mocnit o criză bancară
La aproape un deceniu după ce criza financiară a zdruncinat economia globală, analiștii și oficialii de top avertizează că prea multe bănci din Europa au dificultăți financiare și nu pot…
-
29 Octombrie 2016 10:32
Băncile europene au nevoie de 150 de miliarde de euro pentru recapitalizare
Europa are nevoie urgent de un fond de salvare, în valoare de 150 de miliarde de euro, pentru a-și recapitaliza băncile care se confruntă cu probleme financiare, în special cele din Italia,…
-
11 Iulie 2016 11:12